Europa Liberă: Domnule ambasador, sunteţi şeful misiunii diplomatice într-o ţară pare-se de aproape trei ori mai mică ca populaţie ca Republica Moldova, dar europeană. Cum le-a reuşit estonienilor să ajungă în marea familie europeană şi ce ar trebui să înveţe moldovenii din experienţa lor?
Fostul lider transnistrean, Igor Smirnov a avut interdicție de a circula în Uniunea Europeană timp de 6 ani.În 2009, restricțiile pentru el și anturajul său au fost suspendate pentru a-l convinge să revină la masa negocierilor.Radu Benea ...
În Polonia, cât cântăreşte cuvântul "Germania" în emoţii negative?
„Rusia ar trebui să lase populația din aceste regiuni să își aleagă proprii lideri”
Interviu cu Stefano de Leo, ambasadorul Italiei la Chişinău, realizat de Europa Liberă.
Interviu şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dirk Schuebel, realizat de Info-Prim Neo.Cum se încheie acest an din perspectiva orientării europene a Republicii Moldova?Dirk Schuebel: Cred că anul 2011 a fost încă un an plin de succese în ...
Interviu cu Klaus Geil, negociatorul-şef din partea Comisiei Europene pentru Acordul privind spaţiul aerian comun dintre UE şi Moldova, realizat de ADEVĂRUL.md.
„Adevărul“: Dle Geil, negocierile au început în iulie şi au fost finalizate în octombrie 2011. Cum explicaţi că au decurs atât ...
Interviu cu Milan Rocen, ministrul de externe al Muntenegrului, realizat de SETims.com.SETimes: Cum putem realiza o regiune a Balcanilor stabilă, paşnică, fără conflicte?Milan Rocen: Ar trebui să mergem în continuare pe calea aderării la NATO şi UE. Pentru prima dată ...
Interviu cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, realizat de Info-Prim Neo.În care domenii din relaţiile moldo-române lucrurile merg mai bine şi în care „mai puţin bine”?Marius Lazurca: De la schimbările democratice ...
Interviu cu Assarid Ag Imbarcaouane, copreşedintele Adunării Parlamentare Paritare ACP (Africa, Caraibe şi Pacific) şi Uniunea Europeană, publicat pe pagina oficială a Parlamentului European.Domnule Assarid, care sunt astăzi principalele provocări ale dezvoltării în ţările ACP?
Interviu cu Ambasadorul Germaniei la Chişinău, Berthold Johannes, realizat de Infotag.
De mai bine de doi ani Moldova nu are un preşedinte şi există şanse că vom merge la noi alegeri parlamentare anticipate. Va afecta acest lucru imaginea noastră în UE şi finanţele pe care le primim din exterior?
Interviu cu raportoarea Francesca Balzani (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Italia), publicat pe pagina oficială a Parlamentului European.
Care este disputa principală între Parlamentul European şi Consiliu în ceea ce priveşte bugetul UE pe 2012?
Interviu cu Excelenţa sa, Iurie Bodrug, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R.Moldova în Polonia, oferit în exclusivitate pentru portalul Europa.md, realizat de Iulia Munteanu.
Europa.md: Excelență, Polonia ...
Interviu cu câştigătorul premiului pentru Jurnalism al Parlamentului European, ediţia 2011, bloggerul italian Massimiliano Nespola.Aveți un blog despre Europa şi articolul cu care aţi câştigat anul acesta Premiul pentru Jurnalism al Parlamentului European abordează integrarea europeană. De ce aţi hotărât ...
Interviu cu ambasadorul italian în România, Mario Cospito, realizat de RFI România.
Domnule ambasador, aş dori să îmi vorbiţi și despre Schengen. Italia a susţinut România la ultimul Consiliu European... Ce se poate face, având în vedere opoziţia celor două ţări nordice? ...
Interviu cu cercetătorul la Consiliul European pentru Relaţii Externe, biroul de la Londra, Nicu Popescu, realizat de Adevărul.Cum se văd în capitalele europene scandalurile de la Chişinău şi epopeea alegerii preşedintelui ţării?Nicu Popescu: Partenerii externi, ca ...
Interviu cu Comisarul european pentru taxe, uniune vamală, audit şi antifraudă, Algirdas Semeta, realizat de „Adevărul".Adevărul: Domnule comisar, ce veţi discuta cu oficialii de la Chişinău?Algirdas Semeta: Voi avea întrevederi cu prim-ministrul Vlad Filat şi ...
Interviu cu premierul Kosovo, Hashim Thaci, realizat de SETimes.SETimes: Poate Kosovo să intre în dialog cu Serbia pe marginea chestiunilor politice? Dacă da, cum şi cu ce fel de mediere internaţională?Hashim Thaci: Dacă dialogul pe chestiuni politice înseamnă ...
Interviu cu Bartłomiej Zdaniuk, politolog la Universitatea din Varşovia, despre semnificaţiile votului din Polonia, realizat de RFI România.Este pentru prima oară, în Polonia ultimilor 20 de ani, că un prim-ministru aflat la guvernare reuşeşte să se menţină în funcţie. Cum se explică asta?
Interviu cu Șeful Delegaţiei UE de la Chişinău, Dirk Schuebel, realizat de Europa Liberă.
Europa Liberă: Dle Schubel, despre rezultatele pe care le-a obţinut Republica Moldova la Summitului Parteneriatului Estic s-au auzit şi laude dar şi nemulţumiri. Dvs ce aprecieri aţi da?Dirk Schubel: ...
Interviu cu Igor Corman, preşedintele Comisiei parlamentare de politică externă şi integrare europeană, realizat de Europa Liberă.Europa Liberă: Domnule Corman, ce perspective oferă Republicii Moldova acest Parteneriat Estic? Cu atât mai mult că de fiecare dată oficialii europeni spun că uşa rămâne ...
Interviu cu Ambasadorul Poloniei, Bogumil Luft, a căreo ţări prezidează în cadrul Consiliului Uniunii Europene, realizat de Jurnal de Chişinău.
Excelenţă, ce perspective deschide Parteneriatul Estic (PE) pentru Republica Moldova, dar şi pentru alte ţări membre ale acestui parteneriat?Bogumil ...
Interviu cu negociatorul-şef, Corien Wortmann-Kool, din partea Parlamentului European, a pachetului de legi privind guvernanţa economică, publicat pe pagina oficală a Parlamentul European.Ce a reuşit Parlamentul în negocieri?Corien Wortmann-Kool: Parlamentul European a reuşit să impună ...
Interviu cu ministrul de externe al R. Moldova, Iurie Leancă, realizat de Europa Liberă.Iurie Leancă: „Eu sunt prudent optimist în ideea că pe data de 22 septembrie vom reuşi, în sfârşit, după o perioadă de cinci ani, să depăşim această fază de discuţii neformale şi să trecem la ...
Interviu cu conf. univ. dr Silviu Miloiu, preşedintele Asociaţiei Române de Studii Baltice şi Nordice, realizat de RFI.
Silviu Miloiu: În Finlanda, în acest moment, la putere se află un guvern de coaliţie foarte largă, mergând de la centru-dreapta până la centru-stânga. Partidele ...
Interviu cu Directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Juan Somavia, publicat pe pagina oficială a Parlamentului European.
În raportul „O nouă eră a justiției sociale“ spuneți că modelele ineficiente de creștere economică au dus la creșterea inegalității în lume.
Interviu cu Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, realizat de Info-Prim Neo.Cum apreciaţi Rezoluţia Parlamentului European din 15 septembrie privind perspectiva de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană? Ce aduce ea nou în relaţiile UE-Republica Moldova şi ...
Interviu cu europarlamentarul român din delegaţia de cooperare cu Republica Moldova, Cristian Buşoi, realizat de Europa Liberă.Europa Liberă: Domnule Bușoi, după cum știti, săptămâna trecută Parlamentul European a votat raportul Watson. Este de fapt o recomandare adresata Comisiei Europene, Serviciului ...
Interviu cu parlamentarul european Graham Watson, raport în Parlamentul European pentru R.Moldova, realizat de Europa Liberă.Europa Libera: Dle Watson, raportul dumneavostra cu privire la negocierile in vederea incheierii Acordului de asociere intre UE si Republica Moldova a fost votat [...] de Parlamentul European. ...
Interviu cu expertul economic, Valeriu Prohniţchi, directorul executiv al Centrul Analitic "Expert-Grup", realizat de Europa Liberă.
Valeriu Prohniţchi: „Cel mai apocaliptic scenariu posibil, despre care discută unii economişti, este o dezintegrare a zonei euro. Spun deodată că din punctul meu de vedere acest ...
Ce ţară din Parteneriatul Estic este în relaţii avansate cu UE?
Incarcare...
Studiază Uniunea Europeană:

Accesează Dicţionarul European:
![]()
Accesează Biblioteca EUROPEANĂ:

Obiectivele Preşedinţiei poloneze a Uniunii Europene

Studiu: Problema transnistreană şi Integrarea Europeană a Moldovei. Rolul UE.
Realizat de Radu Vrabie, Director de Programe Asociaţia pentru Politică Externă
Studiu: Inventarierea şi Evaluarea Asistenţei Financiare acordate Moldovei de UE
Realizat de Victoria Boian, Coordonator de Programe Asociaţie pentru Politică Externă
Studiu: Impactul viitorului Acord de Liber Schimb între R.Moldova şi UE asupra sectorului agroalimentar din R.Moldova
Acest studiu încearcă să ofere propuneri detaliate în ceea ce priveşte implicaţiile pentru R. Moldova în domeniul comerţului exterior cu produse agroindustriale în procesul de negociere a Acordului de liber schimb (ALS) aprofundat cu UE.
EU – Moldova negotiations: What is to be discussed, what could be achieved?
Raport realizat de Cristian Ghinea (Director executiv al Centrului Român de Politici Europene) şi Victor Chirilă (Director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă) privitor la relaţiilor UE-RM.
Studiu: Perspectivele de reformare a sectorului serviciilor de transport aerian din Republica Moldova
În studiul dat este evaluat impactul pe care îl va avea procesul de liberalizare a pieţei transportului aerian asupra principalilor actori de pe piaţa R. Moldova, inclusiv din perspectiva procesului de integrare europeană.
Studiu: Securitatea energetică a R.Moldova în contextul aderării la comunitatea energetică
Prezentul raport reprezintă o tentativă de analiză a procesului de aderare la Comunitatea Energetică
atât din perspectiva soluţiilor pe care acesta le oferă pentru asigurarea securităţii energetice, cât
şi din perspectiva provocărilor pe care le prezintă pentru sectorul energetic al RM.
Rezultatele Alegerilor în Parlamentul European
Afla totul despre rezultatele Alegerilor in Parlamentul European (4-7 iunie 2009)
EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?
In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara...
EUROMONITOR Nr. 16
Monitorizarea relatiilor RM-UE in contextul Parteneriatului Estic
SUB ACOPERIREA IMPUNITĂŢII: Raport despre reacţia autorităţilor moldovenesti la violenţa poliţiei în timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009
Acest raport reflecta raspunsul Fundatiei Soros-Moldova la violentele post-electorale din Aprilie 2009.
RAPORTUL Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, privind evenimentele post-electorale din RM
In centrul atentiei Raportului este problema tratamentului persoanelor retinute in legatura cu acele evenimente.
Carta Europeană a Libertăţii Presei
Carta europeana a libertatii presei a fost semnata la 25 mai, la Hamburg de 46 de jurnalisti si redactori sefi din 19 tari. Carta enumera libertatile de baza ale presei, dreptul jurnalistilor dar si al cititorilor la informatie si masuri de protejare a presei de presiunile autoritatilor.
Monitorizarea relaţiilor RM-UE în contextul Parteneriatului Estic
SUB ACOPERIREA IMPUNITATII: Raport despre reactia autoritatilor moldovenesti la violenta politiei in timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009
EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?
In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara...
Perspectivele de reformare a sectorului de telecomunicații din Republica Moldova în contextul negocierii creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între RM şi UE
- [Ticker] Poland still opposes fiscal treaty over summit participation
- [Ticker] Irish minister says euro-exit possible if treaty rejected
- [Ticker] Latest treaty draft makes concession to Denmark
- [Ticker] Swedish PM understands German 'frustration' over Greece
- [Ticker] Merkel doesn't want 'controversial' discussion on Greece
- [Ticker] Austria against special commissioner for Greece
- [Video] Snow and strike on summit day
- EU leaders differ on special budget tsar for Greece
- [Ticker] New treaty likened to 'gothic' architecture
- [Ticker] EU leaders agree on permanent eurozone fund
- [Ticker] Former Romanian PM sentenced for corruption
- [Ticker] Poland stays tough on EU treaty
- [Ticker] Poland agrees deal on summit participation
- [Ticker] Sweden abstains from non-binding conclusions on jobs and growth
- [Ticker] Czech Republic stays out of new fiscal treaty
- EU pushes Arab plan for regime change in Syria
- Czechs abandon EU fiscal pact, for now
- Merkel downplays budget tsar idea
- [Ticker] Cameron keen to see French banks relocate to UK
- Greece seeks bail-out deal 'this week' to avert catastrophe
- Dutch minister: Border cameras do not break EU law
- [Ticker] S
- [Ticker] Youth unemployment exceeds 30 percent in eight member states
- [Ticker] Derivatives deal stuck on EU mediation powers
- EU investment bank enriched the Mubaraks, report says
| Cursul BNM (MDL) | |
EUR
|
15.47 |
SEK
|
1.74 |
DKK
|
2.08 |
CZK
|
0.61 |
HUF
|
5.23 |
PLN
|
3.64 |
EEK
|
1.03 |
GBP
|
18.50 |
LTL
|
4.48 |
LVL
|
22.90 |
RON
|
3.57 |
BGN
|
7.91 |
HRK
|
2.04 |
TRY
|
6.59 |
RSD
|
14.58 |
ISK
|
0.96 |
CHF
|
12.83 |
NOK
|
2.01 |
| Bruxelles |
-7 °C - 1 °C ![]() |
| Amsterdam |
-7 °C - -1 °C ![]() |
| Ankara |
-14 °C - -5 °C ![]() |
| Andorra la Vella |
-5 °C - 3 °C ![]() |
| Atena |
0 °C - 4 °C ![]() |
| Belgrad |
-10 °C - -4 °C ![]() |
| Berlin |
-11 °C - -4 °C ![]() |
| Berna |
-7 °C - -1 °C ![]() |
| Slovacia |
-7 °C - -2 °C ![]() |
| București |
-19 °C - -12 °C ![]() |
| Budapesta |
-8 °C - -2 °C ![]() |
| Chișinău |
-18 °C - -11 °C ![]() |
| Copenhaga |
-3 °C - -1 °C ![]() |
| Dublin |
0 °C - 4 °C ![]() |
| Helsinki |
-13 °C - -9 °C ![]() |
| Kiev |
-24 °C - -16 °C ![]() |
| Lisabona |
6 °C - 15 °C ![]() |
| Liubliana |
-6 °C - -2 °C ![]() |
| Londra |
1 °C - 4 °C ![]() |
| Luxemburg |
-9 °C - -1 °C ![]() |
| Madrid |
-2 °C - 13 °C ![]() |
| Minsk |
-23 °C - -16 °C ![]() |
| Monaco |
-1 °C - 3 °C ![]() |
| Moscova |
-24 °C - -16 °C ![]() |
| Nicosia |
3 °C - 13 °C ![]() |
| Oslo |
-14 °C - -8 °C ![]() |
| Paris |
-4 °C - 3 °C ![]() |
| Podgorica |
-3 °C - 4 °C ![]() |
| Praga |
-12 °C - -4 °C ![]() |
| Priștina |
-14 °C - -8 °C ![]() |
| Reykjavik |
2 °C - 4 °C ![]() |
| Riga |
-19 °C - -12 °C ![]() |
| Roma |
6 °C - 10 °C ![]() |
| San Marino |
0 °C - 1 °C ![]() |
| Sarajevo |
-12 °C - -7 °C ![]() |
| Skopje |
-9 °C - -3 °C ![]() |
| Sofia |
-18 °C - -9 °C ![]() |
| Stockholm |
-7 °C - -2 °C ![]() |
| Talin |
-20 °C - -12 °C ![]() |
| Tirana |
-2 °C - 7 °C ![]() |
| Vaduz |
-7 °C - 0 °C ![]() |
| Valletta |
8 °C - 12 °C ![]() |
| Varșovia |
-18 °C - -11 °C ![]() |
| Vatican |
16 °C - 24 °C ![]() |
| Viena |
-8 °C - -3 °C ![]() |
| Vilnius |
-22 °C - -14 °C ![]() |
| Zagreb |
-7 °C - -1 °C ![]() |











EUR
SEK
DKK
CZK
HUF
PLN
EEK
GBP
LTL
LVL
RON
BGN
HRK
TRY
RSD
ISK
CHF
NOK











