(eng. acquis communautaire; Community acquis; fr. acquis communautaire)

Denumirea provine din limba franceza: acquis communautaire. In engleza se foloseste varianta franceza
originala sau, uneori, Community acquis. Mai rar, se utilizeaza varianta Community patrimony.

Acquis-ul comunitar reprezinta ansamblul de drepturi si obligatii comune ce se aplica tuturor statelor
membre. Este in continua evolutie si include:

•continutul, principiile si obiectivele politice ale tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene, precum
si ale tuturor acordurilor care le-au modificat in timp, inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri;
•actele cu putere obligatorie adoptate pentru punerea in aplicare a tratatelor (directive, regulamente,
decizii);
•recomandarile si avizele adoptate de institutiile UE;
•celelalte acte adoptate de institutiile Uniunii Europene (declaratii, rezolutii, decizii-cadru etc.);
•actiunile comune, pozitiile comune, conventiile semnate, rezolutiile, declaratiile si alte acte adoptate cu
privire la politica externa si de securitate comuna;
•actiunile comune, pozitiile comune, conventiile semnate, rezolutiile, declaratiile si alte acte adoptate cu
privire la justitie si afaceri interne;
•acordurile internationale incheiate de Comunitati si cele incheiate de statele membre ale UE cu privire la
activitatea acesteia din urma;
•jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene si a Tribunalului de Prima Instanta.

Fiecare act comunitar trebuie inteles in contextul general al politicilor comunitare din fiecare sector, fiind
necesara cunoasterea acestora. In acest sens, acquis-ul comunitar cuprinde nu numai dreptul comunitar in
sens strict, ci si toate actele adoptate in domeniile PESC si JAI si, mai ales, obiectivele comune formulate
in tratate. Prezentarea politicilor comunitare este in primul rand facuta in cartile verzi7 si in cartile albe8,
fiind de aceea necesara si consultarea sistematica si permanenta a acestora.
Tarile candidate trebuie sa-si armonizeze legislatia cu acquis-ul comunitar inainte de aderarea la UE.
Exceptiile si derogarile de la acquis sunt acordate numai in mod exceptional si au o sfera de cuprindere
limitata.

Uniunea Europeana s-a angajat sa mentina acquis-ul comunitar in intregime si sa-l dezvolte.
In perspectiva aderarii a noi state membre, Comisia examineaza in prezent, impreuna cu statele candidate,
modul in care acquis-ul comunitar este transpus in legislatia nationala.

In prezent, acquis-ul comunitar este estimat la peste 100 000 de pagini de Jurnal Oficial.

(Sursa: Institutul European Roman)

Acte ale institutiilor comunitare

Reprezinta ansamblul actelor cu caracter normativ emise de catre institutiile comunitare, in principal de catre Consiliul UE si Comisia Europeana, in cursul exercitarii competentelor ce le sunt atribuite prin Tratat. Tratatul CEE enumera cinci astfel de instrumente (pe care le regasim si in tratatul de la Amsterdam): regulamente, directive, decizii, recomandari si opinii. Pe langa acestea, practica institutionala a dezvoltat si alte acte nementionate in Tratat: avize, acorduri, rezolutii, programe, concluzii.

Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de catre institutiile UE, deoarece ele se aplica integral si obligatoriu in toate statele membre, iar aplicabilitatea lor este directa (nu este necesar sa fie incorporate prin alte acte normative in legislatia nationala pentru a avea caracter obligatoriu) ;

Directivele reprezinta a doua forma a legislatiei comunitare cu efecte obligatorii. Ele se adreseaza statelor membre, uneori tuturor, alteori doar unora dintre ele, fixand obiectivele ce trebuiesc atinse, dar lasand autoritatilor nationale competenta de a identifica mijloacele de transpunere in practica. Ele permit astfel statelor membre sa aplice dreptul comunitar tinand cont de conditiile concrete din fiecare tara.

Deciziile sunt masuri administrative direct aplicabile ce se adreseaza unui stat membru ori unei persoane fizice sau juridice. Decizia este mijlocul legal prin care institutiile comunitare pot ordona ca un caz individual sa fie solutionat intr-un anumit fel.

Opiniile si recomandarile sunt masuri legale ce permit institutiilor UE sa-si prezinte punctele de vedere in fata statelor membre sau chiar a persoanelor fizice si juridice, fara ca acestea sa fie obligate sa se conformeze solutiei propuse de administratia comunitara. Opiniile sunt oferite atunci cand institutiilor comunitare li se cere sa-si exprime pozitia fata de o situatie curenta sau in caz particular aparut pe teritoriul unui stat membru, in timp ce recomandarile pot fi date si din proprie initiativa. Semnificatia reala a opiniilor si recomandarilor este de natura morala si politica, iar ele nu sunt adoptate prin procedura legislativa obisnuita, ci reprezinta doar pozitia institutiei de la care emana.