RomanaEnglish

Andrius Kubilius: „R. Moldova trebuie să fie în centrul atenţiei Uniunii Europene”

28 Ianuarie 2010
„Nu trebuie să vă învinovăţiţi de faptul că aţi rămas mai în urmă decât Lituania. Este clar că atât R. Moldova, cât şi Lituania şi-au dorit mult să se despartă de trecutul sovietic şi să continue drumul integrării europene. Ceea ce dumneavoastră v-a lipsit a fost solidaritatea Europei. Noi am simţit-o, iar Moldova - nu”, a declarat prim-ministrul Republicii Lituania, Andrius Kubilius, în faţa deputaţilor primului parlament moldovean, scrie Ion Surdu în TIMPUL.

Declaraţiile înaltului oficial lituanian au fost făcute în cadrul întâlnirii cu deputaţii din primul Parlament al R. Moldova.

Petru Sandulache, preşedintele organizaţiei obşteşti „Parlamentul 90”, a ţinut să amintească despre curajul şi înţelepciunea de care a dat dovadă Lituania la începutul anilor ’90.

„De asemenea, pentru R. Moldova este foarte important să preia experienţa Lituaniei şi în ceea ce ţine de aderarea ei la comunitatea europeană”, a precizat Sandulache.

sursa: TIMPUL

Inapoi
EurobloguriAnunţuriEURO-BibliotecăSurse AcademiceLink-uri utileGlosar terminologicForul Tinerilor EuropeniMonitorizarea RM-UE
Curs Valutar
Cursul BNM (MDL)
EUR15.82
SEK1.70
DKK2.12
CZK0.64
HUF5.56
PLN4.02
EEK1.01
GBP18.88
LTL4.58
LVL22.32
RON3.70
BGN8.09
HRK2.17
TRY8.19
RSD14.99
ISK1.05
CHF12.10
NOK2.01
Meteo
Bruxelles
12°C - 18°C
Amsterdam
11°C - 14°C
Ankara
14°C - 27°C
Andorra la Vella
7°C - 20°C
Atena
22°C - 31°C
Belgrad
14°C - 23°C
Berlin
10°C - 18°C
Berna
13°C - 16°C
Bratislava
12°C - 18°C
Bucureşti
16°C - 26°C
Budapesta
11°C - 19°C
Chişinău
12°C - 21°C
Copenhaga
13°C - 16°C
Dublin
11°C - 17°C
Helsinki
11°C - 17°C
Kiev
11°C - 17°C
Lisabona
17°C - 26°C
Liubliana
14°C - 19°C
Londra
13°C - 17°C
Luxemburg
13°C - 15°C
Madrid
12°C - 25°C
Minsk
8°C - 16°C
Monaco
19°C - 22°C
Moscova
5°C - 14°C
Nicosia
23°C - 36°C
Oslo
8°C - 16°C
Paris
13°C - 22°C
Podgorica
19°C - 30°C
Praga
9°C - 18°C
Priştina
13°C - 27°C
Reykjavik
9°C - 14°C
Riga
9°C - 17°C
Roma
21°C - 30°C
San Marino
16°C - 25°C
Sarajevo
10°C - 25°C
Skopje
14°C - 28°C
Sofia
14°C - 27°C
Stockholm
9°C - 17°C
Talin
9°C - 16°C
Tirana
16°C - 28°C
Vaduz
14°C - 15°C
Valletta
23°C - 31°C
Varşovia
9°C - 15°C
Vatican
24°C - 31°C
Viena
12°C - 19°C
Vilnius
7°C - 16°C
Zagreb
12°C - 19°C

Studiază Uniunea Europeană:

Accesează Dicţionarul European:

Accesează Biblioteca EUROPEANĂ:

Obiectivele Preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene:

Rezultatele Alegerilor în Parlamentul European

Afla totul despre rezultatele Alegerilor in Parlamentul European (4-7 iunie 2009)

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara... 

EU – Moldova negotiations: What is to be discussed, what could be achieved?

Raport realizat de Cristian Ghinea (Director executiv al Centrului Român de Politici Europene) şi Victor Chirilă (Director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă) privitor la relaţiilor UE-RM.

EUROMONITOR Nr. 16

Monitorizarea relatiilor RM-UE in contextul Parteneriatului Estic 

SUB ACOPERIREA IMPUNITĂŢII: Raport despre reacţia autorităţilor moldovenesti la violenţa poliţiei în timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

Acest raport reflecta raspunsul Fundatiei Soros-Moldova la violentele post-electorale din Aprilie 2009. 

RAPORTUL Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, privind evenimentele post-electorale din RM

In centrul atentiei Raportului este problema tratamentului persoanelor retinute in legatura cu acele evenimente. 

"Securitatea energetica a R. Moldova in contextul aderarii la comunitatea energetica" VIRGILIU MIHAILESCU

Asigurarea securitatii energetice depinde foarte mult de modul in care aceasta este inteleasa de factorii de decizie si de felul in care este conceput sectorul energetic al RM. Ideea crearii, in limitele teritoriale ale RM, a unui sector energetic integral si independent in baza infrastructurii sovietice mostenite nu este suportata nici de realitatile economice, nici de cele geopolitice ale tarii. 

Carta Europeană a Libertăţii Presei

Carta europeana a libertatii presei a fost semnata la 25 mai, la Hamburg de 46 de jurnalisti si redactori sefi din 19 tari. Carta enumera libertatile de baza ale presei, dreptul jurnalistilor dar si al cititorilor la informatie si masuri de protejare a presei de presiunile autoritatilor.

Monitorizarea relaţiilor RM-UE în contextul Parteneriatului Estic

SUB ACOPERIREA IMPUNITATII: Raport despre reactia autoritatilor moldovenesti la violenta politiei in timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara...

CONCURSUL DE FOTOGRAFIE:

Ce înseamnă pentru mine Europa?