RomanaEnglish

Monitorizarea RM-UE

UE va accepta produsele moldoveneşti după ce acestea vor corespunde standardelor europene

28 Iulie 2010

Produsele moldoveneşti sunt solicitate în Uniunea Europeană, însă vor putea fi comercializate pe larg doar după ce legislaţia moldovenească va fi racordată la standardele europene. De această părere este un grup de experţii europeni care au pus la dispoziţia autorităţilor moldoveneşti un ghid care include paşii pe care trebuie să-i întreprindă în găsirea unor pieţe stabile în UE, relatează JurnalTV. Experții din cadrul proiectului " Suport pentru implementarea Acordurilor dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană" au analizat legislația Republicii Moldova în domeniul agriculturii și produselor alimentare. Scopul ...

Raportul privind cauzele și modul în care demonstrațiile inițial pașnice din Moldova de la 7 aprilie au degenerat în acțiuni violente

09 Iulie 2010

La 7 aprilie 2009 poliției i-a lipsit coordonarea necesară, nu a fost utilizată nicio strategie relevantă. Ministerul de Interne, condus pe atunci de Gh. Papuc, a demonstrat lipsă totală de înțelegere a conceptelor de bază de comandament şi control. Deşi au fost efectuate un număr mare de înregistrări video ale violențelor din 7 aprilie, inclusiv înregistrări de la un număr mare de camere video statice şi de mână, efectuate de poliție şi Ministerul de Afaceri Interne, au fost anchetate un număr relativ mic de persoane, menţionează Unimedia. Concluziile Raportului experților Consiliului Europei și Uniunii Europene cu privire la evenimentele ...

Rapoartele "EUROMONITOR"

29 Septembrie 2009

Asociatia "ADEPT" si Centrul "EXPERT-GRUP" realizeaza in comun proiectul "Planul de Actiuni Moldova - UE: document accesibil publicului", care propune crearea unui cadru larg si deschis pentru cunoasterea, promovarea si dezbaterea implementarii Planului de Actiuni. Proiectul este finantat de Fundatia Soros Moldova. Obiectivele urmarite de acest proiect sunt: imbunatatirea cunoasterii Planului de Actiuni UE-RM in rindul organizatiilor neguvernamentale si societatii in ansamblu, pentru a facilita implicarea lor in discutiile pe marginea politicilor europene ale Republicii Moldova; influentarea procesului de realizare a politicilor publice, prin analiza si expertiza ...

EurobloguriAnunţuriEURO-BibliotecăSurse AcademiceLink-uri utileGlosar terminologicForul Tinerilor EuropeniMonitorizarea RM-UE
Curs Valutar
Cursul BNM (MDL)
EUR15.82
SEK1.70
DKK2.12
CZK0.64
HUF5.56
PLN4.02
EEK1.01
GBP18.88
LTL4.58
LVL22.32
RON3.70
BGN8.09
HRK2.17
TRY8.19
RSD14.99
ISK1.05
CHF12.10
NOK2.01
Meteo
Bruxelles
12°C - 18°C
Amsterdam
11°C - 14°C
Ankara
14°C - 27°C
Andorra la Vella
7°C - 20°C
Atena
22°C - 31°C
Belgrad
14°C - 23°C
Berlin
10°C - 18°C
Berna
13°C - 16°C
Bratislava
12°C - 18°C
Bucureşti
16°C - 26°C
Budapesta
11°C - 19°C
Chişinău
12°C - 21°C
Copenhaga
13°C - 16°C
Dublin
11°C - 17°C
Helsinki
11°C - 17°C
Kiev
11°C - 17°C
Lisabona
17°C - 26°C
Liubliana
14°C - 19°C
Londra
13°C - 17°C
Luxemburg
13°C - 15°C
Madrid
12°C - 25°C
Minsk
8°C - 16°C
Monaco
19°C - 22°C
Moscova
5°C - 14°C
Nicosia
23°C - 36°C
Oslo
8°C - 16°C
Paris
13°C - 22°C
Podgorica
19°C - 30°C
Praga
9°C - 18°C
Priştina
13°C - 27°C
Reykjavik
9°C - 14°C
Riga
9°C - 17°C
Roma
21°C - 30°C
San Marino
16°C - 25°C
Sarajevo
10°C - 25°C
Skopje
14°C - 28°C
Sofia
14°C - 27°C
Stockholm
9°C - 17°C
Talin
9°C - 16°C
Tirana
16°C - 28°C
Vaduz
14°C - 15°C
Valletta
23°C - 31°C
Varşovia
9°C - 15°C
Vatican
24°C - 31°C
Viena
12°C - 19°C
Vilnius
7°C - 16°C
Zagreb
12°C - 19°C

Studiază Uniunea Europeană:

Accesează Dicţionarul European:

Accesează Biblioteca EUROPEANĂ:

Obiectivele Preşedinţiei belgiene a Uniunii Europene:

Rezultatele Alegerilor în Parlamentul European

Afla totul despre rezultatele Alegerilor in Parlamentul European (4-7 iunie 2009)

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara... 

EU – Moldova negotiations: What is to be discussed, what could be achieved?

Raport realizat de Cristian Ghinea (Director executiv al Centrului Român de Politici Europene) şi Victor Chirilă (Director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă) privitor la relaţiilor UE-RM.

EUROMONITOR Nr. 16

Monitorizarea relatiilor RM-UE in contextul Parteneriatului Estic 

SUB ACOPERIREA IMPUNITĂŢII: Raport despre reacţia autorităţilor moldovenesti la violenţa poliţiei în timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

Acest raport reflecta raspunsul Fundatiei Soros-Moldova la violentele post-electorale din Aprilie 2009. 

RAPORTUL Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, privind evenimentele post-electorale din RM

In centrul atentiei Raportului este problema tratamentului persoanelor retinute in legatura cu acele evenimente. 

"Securitatea energetica a R. Moldova in contextul aderarii la comunitatea energetica" VIRGILIU MIHAILESCU

Asigurarea securitatii energetice depinde foarte mult de modul in care aceasta este inteleasa de factorii de decizie si de felul in care este conceput sectorul energetic al RM. Ideea crearii, in limitele teritoriale ale RM, a unui sector energetic integral si independent in baza infrastructurii sovietice mostenite nu este suportata nici de realitatile economice, nici de cele geopolitice ale tarii. 

Carta Europeană a Libertăţii Presei

Carta europeana a libertatii presei a fost semnata la 25 mai, la Hamburg de 46 de jurnalisti si redactori sefi din 19 tari. Carta enumera libertatile de baza ale presei, dreptul jurnalistilor dar si al cititorilor la informatie si masuri de protejare a presei de presiunile autoritatilor.

Monitorizarea relaţiilor RM-UE în contextul Parteneriatului Estic

SUB ACOPERIREA IMPUNITATII: Raport despre reactia autoritatilor moldovenesti la violenta politiei in timpul protestelor post-electorale din aprilie 2009

EXPERT-GRUP: Comerţul cu Uniunea Europeană: progres pe timp de criză?

In ultimii ani comertul de marfuri cu UE a evoluat foarte pozitiv atat in termeni absoluti, cat si relativi. Cu toate ca anul 2009 a fost marcat de criza globala financiara...

CONCURSUL DE FOTOGRAFIE:

Ce înseamnă pentru mine Europa?